David şi Fiul

Aplecat la pământ, 

Eu doar aud ritmul pământului, sufletul lui

Din care s-a luat un pumn

Ca să fiu plămădit.

Şi e pământul roşu,

Ca părul unei zâne

Întâlnită

Peste mii de ani,

Din care şi ea va fi

Plămădită.

Voi face un copil din cuvinte,

Îi voi da numele Pace,

Aceeaşi pace care

Asigură viaţa oceanului.

Nu pe cel mort îl plâng,

Dimineaţă Fecioară,

Pe viitorul tău Solomon,

Care va iubi

Până se va regăsi

În

Seninătate.

In cerul senin,

În luna roşie

În ochiul tău de cafea,

În versul

O, deşertăciune a deşertăciunilor.

Dar de ce a zis că totul e deşertăciune.

Totul?

Atunci şi deşertăciunea e

Deşertăciune,

Mi-a zis un înţelept.

Rămâne că nu sunt deşertăciune

Cuvintele tale.