Asfinţeşte şi-aici şi pe lumea cealaltă
soarele, soarele, da.
Broasca ţestoasă
tulbură iar din aproape-n aproape
apele dulci ale lumii —
bătrîna ei navă de-un veac
înaintează spre mine.
Singur eram şi ce tînăr în mijlocul mării.
Azi nu mai sînt singur: alături,
vîntul cu nume de lucru sărac şi bătrîn împleteşte răchită,
cerul lăptos face nori şi fîşii de-ntuneric.
Bine e, Doamne, cu veşti despre oameni.
Mult mai bine era fără veşti, numai de vorbă cu fiarele
Celui ce pururea eşti.
Mircea Ciobanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu