În 1966, Editura pentru Literatură a publicat volumul de Poezii de Emil Botta și a avut înțelepciunea să ceară o prefață de la prestigiosul om de cultură Petru Comarnescu. Acesta a refăcut întregul traseu artistic și spiritual al poetului și actorului fără să încerce să-l scuze pentru pesimismul, angoasele și neaderările creatorului. Erau ani buni pentru literatură. Cei în vârstă știau din tinerețea lor cine este Emil Botta, cei tineri aflaseră din revistele vremii. Acum poezia lui era la dispoziția elevilor și a studenților. Au fost primele sorbituri de poezie vie, reală, scrisă de un om care se afla încă printre noi șio nu călcase de loc prin gropi.
Am străbătut străzile Bucureștiului aproape o noapte întreagă alături de Emil Botta, plecând împreună din casa unui prieten comun. Nu știu dacă Lucian Blaga era cu adevărat mut ca o lebădaă, așa cum declara, dar Emil Botta te obliga să devii mut. Tăcerile lui păreau pline de sens. Te privea în ochi, hipnotiza, obliga să iei act de ce se întâmplă cu tine, cu el, cu ”întunecatul april”, cu ”dorul fără sațiu”, cu oceanul înfuriat al lumii.
De la Eminescu și până astăzi nimeni n-a mai călcat pământul românesc cu atâta sfințenie ca Emil Botta. Nimeni nu și-a trimis cuvântul în spațiu sfânt al divinității, în adâncul sunetelor, ca să scormonească și să asculte cum urlă cățeii pământului. De dor, de durere, de nevrere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu