„Conştiinţa aceasta a existenţei omului ca spirit a luat o formă cunoscută, tocmai pentru că e excesivă, cu cogito-ul lui Descartes. Mai interesant însă ar fi, în locul acesta, cogito-ul lui Augustin, sau mai de grabă dubito-ul lui ; căci arată şi mai bine decît cel cartezian ce fecund izvor de certitudini este faptul acesta al luării conştiinţei de sine de către om. Augustin spune, într-un loc reputat din De Trinitate : dacă devin conştient, de faptul că mă îndoiesc, atunci capăt o mulţime de certitudini (pe care Descartes le va reduce mai tîrziu, poate prea repede, la una singură, la cogito —, pierznd toată varietatea de certitudini şi mai ales caracterul lor de a fi obţinute tocmai prin îndoială ; căci la Descartes sum are însemnătate pînă la urmă, pe cînd la Augustin accentul cade pe certus sum ; îmi dau seama că trăiesc; că-mi amintesc de îndoială ; că înţeleg faptul de-a mă îndoi ; că vreau să fiu sigur; că gîndesc ; că ştiu cum că nu ştiu ceva ; în sfîrşit, că judec cum că n-am dreptul să accept la întîmplare lucrurile. Iată deci cîteva certitudini izvorî te la Augustin din faptul fundamental al întîlnirii omului cu sine, chiar sub forma unei fiinţe ce se îndoieşte.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu