Opera
1.Este iniţial de dimensiuni modeste. Cel mai la îndemână, aţi dedus, e poezia, căci nu e om să nu…Ştiţi poezia.
2. Se scrie în intimitate. Abia mai târziu este adusă la cunoştinţa celorlalţi : prieteni, părinţi, iubită.
3.La reluare, trezeşte un sentiment de insatisfacţie. Faza de tensiune, de ireal, când a fost compusă, a trecut. Acum, la rece, nu mai are valoare.
4.Cei mai mulţi oameni se opresc aici. Asta le-a fost creaţia (nu se schimbă datele problemei dacă izvorul seacă după a treia sau a patra încercare). Artistul adevărat depăşeşte momentul, îşi aminteşte starea de transă în care a compus, revine la acest drog al creaţiei, singurul care nu distruge organismul. Se pare că nici psihicul, dimpotrivă, creaţia face bine sufletului. Şi gândului.
5.Creatorul este acel individ care nu mai poate trăi fără să se exprime. Acum însă nu scrie ca să scape de obsesii, nici ca să arate ce are el în cap, adică să demonstreze că e talentat sau deştept, scrie fiindcă respiră, iar viaţa fără oxigen e imposibilă.
6. Şi totuşi, arta este manifestarea frumosului. Începe să nu mai conteze ce scrii şi cum scrii. Poveşti frumoase, necazuri mari trăiesc toţi oamenii, problema este să le redai frumos, adică artistic.
7. Ca să scrii frumos, trebuie să scrii ca tine. A apărut necesitatea stilului.
8.Opera încetează să fie a ta abia după ce te-ai depărtat de ea şi ai uitat-o. Trebuie să aştepţi ceasul când citeşti o pagină şi nu mai ştii că e a ta. Atunci poţi să faci modoficări, s-o rescrii sau să renunţi la ce-ai scris fără regret. Dacă este cazul, îi dai foc. Nu regreţi, te bucuri că nu ai trimis la poştă un colet cu fructe stricate care te-ar fi făcut de râs în faţa iubitei căreia îi era destinat cadoul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu