’’Nu trebuie ca prin trufie nici să ascundă, nici să expună în văzul tuturor ştiinţa pe care a dobândit-o; purtarea sa trebuie să fie sinceră şi prevenitoare. În comunicarea descoperirilor sale să nu pună nici ambiţie, nici fiere; să le dea rădăcini puternice şi pline de viaţă ca să le ferească de stricăciunea timpului şi să le asigure puterea de a răspândi ştiinţa; în fine, opera lui să fie în aşa fel încât să nu poată da naştere la erori şi mai cu seamă să fie vrednică de un cititor avizat”.[1]
Ştiinţa şi artele sunt utile în măsura în care îl descoperă pe Dumnezeu ca singurul creator şi stăpân al lumii, altfel sunt simple surogate ale desfătării, unelte care ne-ar putea ajuta, eventual, să putem trândăvi.Iar cei care posedă înclinaţii şi deprinderi legate de ştiinţă şi artă, dacă înţeleg cu adevărat rostul lor, sunt modeşti şi nu îngâmfaţi. Abia omul inteligent şi cult realizează distanţa infinită dintre ignoranţă şi cunoaştere, dintre întuneric şi Cel care este cu adevărat Lumina Lumii. Ignorantul şi cel nenăscut din nou vor spune sau vor crede, dimpotrivă, că sunt bogaţi, ştiu totul “şi nu duc lipsă de nimic”.[2]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu