Talentul, ca să revenim la termenii cu care suntem obişnuiţi, este o predispoziţie pentru o anumită manifestare artistică. Pentru a se împlini, el are nevoie de câteva condiţii:
1. Conştientizarea – individul să aibă reveleţia că percepe realiatatea altfel decât cei din jurul lui. Să constate că ceea ce vede, simte sau gândeşte el e oarecum altfel de cum o fac ceilalţi, iar felul în care o spune ar putea sluji şi celor din jur sau eventualilor cititori de peste timp.
2. Dorinţa de a se afirma. Este necesară o pornire de ieşire din rând. Orice om îşi dă seama la un moment dat că dacă merge doar cu plutonul nu-l va observa nimeni din cei care privesc de pe margine defilarea armetei. În acest caz se impune individualizarea sa. În cazul artei, viitorul vrea să se ştie, la început de existenţa să, apoi doreşte să se individualizeze printre confraţi. Curând va vrea să lase o mărturie asupra epocii. Mai este de făcut un pas, iar marii creatori îl fac şi pe acela: ei vor să pună pecetea gândirii lor asupra unei epoci. Altfel spus, vor să schimbe lumea.
3. Cultivarea talentului. Dacă un individ pleacă de la premiza că ce ştie ,simte şi spune el este suficient, atunci este pierdut. Mai întâi este nevoie de pocăinţă: să-şi dea seama cât de puţin ştie şi să înveţe. Talentul se cultivă doar prin raportare la alţii. Locul adecvat este biblioteca.
4. Găsirea unui mediu propice, adecvat. Şi aici există cel puţin două coordonate. Poţi găsi un mediu propice dezvoltării talentului propriu, alegând facultatea pe care o urmezi, centrul universitar cu care bănuieşti că ai afinităţi, frecventezi cenacluri, îţi cultivi anumiţi prieteni şi anumite relaţii. În al doilea rând, este nevoie de un climat general favorabil, pe care nu-l mai poţi crea singur,ci societatea ar trebui să-l pună la dispoziţia oamenilor de talent. Aici lucrurile se complică – contează fondurile pentru investiţii culturale, mişcarea de idei, şansele comunicării, tradiţia pentru libertate şi democraţie a unei naţii, apetitul cultural al unei colectivităţi şi multe altele.
5. Tenacitate. Viaţa literară, cariera unui scriitor nu sunt presărate cu flori. Lumea nu este o sală de specatcol care abia aşteaptă să apară la rampă măria sa artistul ca să fie aplăudat. Am zice că , mai degrabă, e viceversa. Descurajarea şi mai ales, manifestarea acestei descurajări, sunt excluse.Un artist trebuie să aibă ochii aţintiţi spre final şi nu spre obstacolele de pe traseu. Pe acestea nici nu trebuie să le vadă, chiar dacă se loveşte de ele, rolul lor este doar să-l îndârjească. Nu este foarte greu. Aici el se aseamănă cu adevăratul creştin : răsplata lor vine după moarte. Deci, artişti, nu descurajaţi, dacă nu place cuiva poezia voastră, nu vă supăraţi. Daţi-i întâlnire peste 285 de ani şi şapte luni, la ora 10 pe o alee din ceruri. Voi veţi fi acolo, dacă vrea şi poate, să vină şi oponentul, loc este…
6. Clarificarea scopului: se dedică unui obiectiv personal (prestigiu, bani, premii) sau general (emanciparea semenilor, crearea unui climat, lăsarea unei mărturii adevărate pentru posteriate etc.).Viaţă veşnică îşi doreşte domnul artist, viaţă veşnică va avea, dacă nu, va fi şi el un biet funcţionar, un rob netrebnic care a îngropat talantol sau un administrator nechibzuit care s-a încurcat în petreceri cu slugile.
7. Raporarea la timp: vrea prestigiu în timpul vieţii sau lasă pe seama posterităţii stabilirea locului pe care urmează să-l aibă în ierarhia valorilor. Este foarte mare riscul prestigiului momental. Publicul este o caracatiţă care prinde prada după ce o învăluie în aburul mândriei. Adevăratul artist, din nou ca şi creştinul, ar trebui să ştie că împărăţia lui nu este din lumea aceasta. În acest caz, compromisul, goana după premii, după tiraje mari, elogierile publice nu-i spun foarte mult. Căci timpul, doar timpul stabileşte adevărata rămăşiţă…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu