„
Darul imitaţiei fiind prin urmare în firea fiecăruia, şi la fel şi darul armoniei şi al ritmului (se vede doar bine că măsurile sînt simple împărţiri ale ritmurilor), cei dintru început înzestraţi pentru aşa ceva, desăvîrşindu-şi puţin cîte puţin improvizaţiile, au dat naştere poeziei. Aceasta s-a împărţit după caracterele individuale ale poeţilor, firile serioase înclinând să imite isprăvile 2 alese şi faptele celor aleşi, iar cele de rînd pe ale oamenilor neciopliţi: gata să compună din capul locului stihuri de dojana, precum ceilalţi cîntări şi laude. De vreo operă din acestea muşcătoare, a unui poet dinainte de Homer, nu se pomeneşte, măcar că poeţi trebuie să fi existat mulţi. De la Homer încoace însă nu lipsesc, cum ar fi Margites al acestuia şi altele la fel, 3 în care îşi face apariţia şi metrul adecvat, pînă astăzi numit iambic, după deprinderea de a-şi arunca unul altuia înţepături astfel compuse . În felul acesta, dintre cei vechi, unii ajungeau autori de poeme eroice, alţii de poeme satirice.
Aşa cum s-a dovedit poet mare în genul serios (în care singur el a lăsat în urmă-i nu numai compuneri frumoase, ci adevărate imitaţii dramatice), Homer a fost şi cel dintîi care a făcut să se întrevadă aspectul viitor al comediei, turnînd în forme dramatice nu invectiva, ci comicul. într-adevăr, în raport cu comedia, Margites e ceea ce-s tragediile faţă de Iliada şi de Odiseea.”
Aristotel
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu