Încă din anul 340 a. Chr., filozoful grec Aristotel, în cartea sa "Despre ceruri", a putut să ofere două argumente în sprijinul credinţei că pământul este o sferă rotundă şi nu un disc. În primul rând, el şi-a dat seama că eclipsele de lună erau produse de pământ, care se afla între soare şi lună. Umbra pământului pe lună era întotdeauna rotundă, ceea ce ar fi adevărat numai dacă pământul ar fi sferic. Dacă pământul ar fi fost un disc plat, umbra ar fi fost alungită şi eliptică, în afară de cazul în care eclipsa s-ar fi produs întotdeauna în momentul în care soarele era chiar sub centrul discului. În al doilea rând, grecii ştiau din călătoriile lor că Steaua Polară apare mai jos pe cer când se vede din sud decât când se vede din regiunile mai nordice. (Deoarece Steaua Polară se găseşte deasupra Polului Nord, ea îi apare unui observator aflat la Polul Nord chiar deasupra, dar pentru cineva care priveşte de la ecuator ea pare să se afle chiar la orizont.) Aristotel a efectuat chiar, din diferenţa dintre poziţiile aparente ale Stelei Polare în Egipt şi în Grecia, o evaluare a distanţei din jurul pământului, de 400 000 stadii. Nu se ştie exact care era lungimea unei stadii, dar probabil a avut circa 200 iarzi, ceea ce face ca estimarea lui Aristotel să fie de două ori mai mare decât cifra acceptată în mod curent. Grecii aveau chiar şi un al treilea argument că pământul este rotund, pentru că altfel de ce se văd mai întâi pânzele unei corăbii deasupra orizontului şi numai după aceea se vede copastia?
Stephen Hawking, A Briefer History of Time, Bantam Books, 2005
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu