„Cineva mă întreabă dacă nu cred că „echilibrul instabil" al istoriei literare s-ar datora faptului că unii autori ar prefera să forţeze faptele să intre în calupul ideilor dinainte formulate. Dacă există o nepotrivire, cu atît mai rău pentru faptele trecutului... „Cu atît mai rău pentru realitate", zicea şi Hegel, într-un context similar. Lenin — se spune — avea obiceiul să glumească meditând la filosoful german, zicînd că nu poţi şti niciodată de partea cui e de fapt. Cît priveşte istoria literară, dacă e practicată cu obligatoria deontologie a oricărei discipline, ea trebuie să respecte realitatea, indiferent dacă opţiunile, gusturile, simpatiile (antipatiile), inclusiv idiosincraziile autorului nu concordă cu fenomenul istoric. Posteritatea amendează oricum parfi-pm-urile : vezi cazul lui N. Iorga, de curînd readus în actualitate prin reeeditarea Introducerii sintetice din 1929: imaginea marelui savant asupra epocii contemporane e catastrofală, tocmai fiindcă între opiniile lui estetico-literare şi realitatea vremii era un sensibil decalaj. A depăşi o atare barieră ideologică, sentimentală, umorală chiar, e adevărata victorie a istoricului literar. E drept, nici G. Călinescu n-a putut-o trece întotdeauna. De aceea e nevoie mereu de „revizuiri", „reparaţii" şi „restituiri".
Mircea Zaciu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu