Început de primăviață

Nu, nu mă striga,

Nu sparge aerul,

Nu tulbura voia cerului.

Știu unde ești,

De ce ai plecat:

Îmi spun stelele în miezul nopții,

Soarele când răsare,

Seara când se furișează

În tristeți iertătoare.

Nu mă striga.

(Eu știu că nu mă chemi:

Numai păsările își schimbă glasul

Și penele ca să fie fericite,

În timp ce muntele se întâlnește

Cu marea

Și se sărută la nesfârșit).

Glasul tău nu e început de luptă

Nici semnal de oprire.

Timpul se împlinește în cerc.

Nici nu ai putea să mă strigi.

Nici nu aș putea să te strig.

Nimeni nu-și spune numele

Când spiritul e pătruns

În celălalt.

Doar cântă uneori

Ca adâncul apei

Care a eliberat spiritul:

Pui, pui, pui!

Cloșca și puii cerului

Se întâlnesc cu robii Domnului.