Este o nevoie stringentă pentru pregătirea unei noi generaţii de educatori de profesie, capabili să focalizeze pe „gândirea cu scop” şi „să gândească la ce fac şi de ce o fac.”[1] Unii lideri ai gândirii educaţionale sunt chemaţi pentru instruire profesională care subliniază studii în ceea ce numim umanismul educaţiei – acele studii ale istoriei, filosofiei, şi literaturii educaţiei, care vor face pe educatori capabili să dezvolte o viziune clară privind scopul educaţiei în relaţia lui cu semnificaţia vieţii. Aceste studii fuseseră neglijate în instruirea specialiştilor în educaţie din cauză că utilitatea lor imediată a fost dificil de demonstrat. Dar, notează Cremin, „este utilitatea ultimă de reală importanţă.”[2] După toate acestea, nu poate fi întru totul posibil să discutăm în termenii utilităţii mijloacelor de educaţie fără ca indivizii să ştie ce vor ca rezultat şi de ce îşi doresc un anumit produs final deasupra celorlalte posibile rezultate. Când are în minte scopul dorit, atunci o persoană este în poziţia de a gândi în termenii valorilor relative ale diferitelor metodologii care îl vor ajuta în atingerea unei destinaţii.[3]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu