„Ei (conducerea de partid şi de stat, nota Direcţiei I) – spune Dimov – mizează şi pe laşitatea noastră, a poporului, pe tăcerea noastră. Nouă ne dă cu linguriţa, puţin câte puţin, şi noi tăcem!” (aceeaşi notă, fila 125, vol. I).
Apropierea de recalcitrantul Ţepeneag, care nu voia nicidecum să se potolească, va constitui în mod explicit unul dintre motivele Securităţii de a porni acţiunea de urmărire a lui Dimov: „Participă cu regularitate la şedinţele cenaclului «N. Labiş», unde împreună cu tinerii de mai sus (Ţepeneag, V. Ivănceanu, I. Neacşu, I. Alexandru, notă L.C.) are o comportare huliganică, cere conducerii revistei «LUCEAFĂRUL» să militeze pentru «deplina libertate de expresie a scriitorilor». Poeziile sale au un caracter suprarealist, golite de orice conţinut, uneori citeşte şi încearcă să publice poezii cu aşa-zise «şopârle» de ordin politic”. – „Fişe (sic!) personală privind pe poetul LEONID DIMOV”, 142/ 8 aprilie 1968, fila 7, vol I.[1]”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu