Excursie în cer

Ce închinare am tras

Pe acoperișul lumii, iubito,

Ședeam cu picioarele înfipte în zăpadă

Și priveam cerul împodobit

Cu ochii eternității

(Ca un tablou de Țuculescu

În care nu tu privești,

Doar te lași fulgerat).

Luna, ca secera în mijlocul verii,

Curățată de rugina timpului,

Îmi râdea cum face copilul

Când dă cu năsucul

În sânul de măr domnesc

Al sfintei mame.

Nu-mi era teamă de prăbușire,

Îngerii Domnului

Erau la două clipite,

Nu-mi trecea prin cap

Să pun la încercare

Promisiunea de-a mă cățăra de văzduh.

Aveam loc din belșug

Chiar și în acel vârf de lance

Să îngenunchez

Și să înalț chiote de slavă.

Ceea ce am făcut de îndată

Și cerul s-a deschis.

Îngerii cântau

În nesfârșite

Catedrale de zori,

Eu îi îngânam

Și  n-am mai deslușit cine

Începe și cine respiră.

Dirijorul era bun

Ca o mamă.