Pagini

marți, 28 februarie 2012

Doar oamenii formează societăți

Conduşi de o anume credinţă despre singularita­tea genului uman, am vrea să rezervăm termenul de „societate numai pentru designarea formelor de convieţuire din lumea umană. Formele de convie­ţuire umană, deşi de tipuri foarte felurite, se deose­besc profund, în majoritatea imensă a cazurilor, de formele de convieţuire care pot fi numite „orga­nisme" sau alcătuiri auxiliare ale unor organisme. Aspirînd să ridicăm conceptul de „societate" la înăl­ţimea semnificaţiei pe care de fapt o are, dar de care de obicei nu ne dăm seama decît vag, vom sus­ţine că „societatea" este forma de convieţuire pur umană în care se exprimă modul specific de a exista al omului. Am arătat de atîtea ori că omul este o fiinţă care, în calitatea sa eminamente    umană, există într-un anume orizont şi pentru un anume scop; omul ne apare, prin menirea sa, angajat în­tr-un mod ontologic ce-1 desparte de animale prin-tr-o adevărată prăpastie: omul există în orizontul misterului şi în vederea revelării. Rezultatele acestui mod existenţial sunt creaţiile, plăsmuirile revela­torii ale culturii. Orice creaţie de cultură, de la o poezie la o idee metafizică, de la un gînd etic la un mit religios, este în sine o mică lume, un univers. „Societatea", ca mod superior de convieţuire spe­cific umană, e susceptibilă şi ea de o definiţie într-o atare perspectivă ontologică. Societatea este o formă de convieţuire a indivizilor umani sub egida modu­lui de a exista în orizontul misterului şi pentru re­velare. „Societatea" este, în ultimă analiză şi în principiul ei cel mai secret, o formă de convieţuire care nu există numai pentru a exista pur şi simplu; ea este o formă de convieţuire pentru producerea unor universuri „spirituale". Rostul societăţii este în principiu acela de a genera „cosmosul" pe planul revelărilor posibile în condiţii umane. Referindu-ne la alte studii ale noastre, ce le-am publicat în cursul anilor, precizăm că această „cosmogeneză", ce se realizează în condiţii umane, are loc în cadre rela­tive, limitative, niciodată absolute.”


Lucian Blaga, Ființa  istorică
 

Niciun comentariu: