Arta literaturii

Arta literară nu este creaţia esteţilor, cum au crezut teoreticienii secolului al XIX- lea.” Sâmburele artei literare”, nu a încolţit, ci chiar a dat roade mature, plante sănătoase cu tulpină, rădăcină, cu frunze  şi seminţe, chiar în genurile literare tradiţionale, în liric, epic şi dramatic. 
Lumea literaturii nu este adevărată în sensul obişnuit al cuvântului, căci nu de lume adevărată are nevoie cititorul, pe aceasta o vede pe stradă, este o lume fictivă. Această lume este verosimilă, este stranie, are logica ei. Logica lumii literare nu se suprapune peste logica realităţii, dar nici nu este împotriva ei, nu este logica lui Ion Anapoda, este o metalogică.

Nici cel puţin când scrie despre el,la persoana întâi şi declară că-şi exprimă propria-i viaţă, eul autorului nu este real, ci unul fictiv, compus, inventat sau recuperat, este eul unui anume moment,al unei anume stări, un eu acceptat.” El n-are trecut,n-are viitor şi uneori n-ar nici o continuitate în viaţă.” Această observaţie face inutilă studierea vieţii lui Ion al Glanetaşului din satul în care a trăit Liviu Rebreanu şi tot inutilă cercetarea legată de care iubită a lui Eminescu a inspirat poezia “Atât de fragedă…” şi care “Floare albastră”. Ca să nu mai vorbim de…studiile legate de strada cu plopi pe lângă care a trecut poetul inspirându-se pentru “Pe lângă plopii fără soţ ”. Cercetările de acest fel sunt aproape la fel de utile ca dezbaterile scolastice legate de sexul îngerilor sau definiţiile de la Organizaţia Naţiunilor despre agresiune în timp ce Germania făcea praf graniţele Europei.