Când priveşti oglinda mării, de Mihai Eminescu

„Când priveşti oglinda mării,

Vezi în ea

Ţărmuri verzi şi cerul serii,

Nor şi stea.

Unda-n plesnetul ei geme

Şi Eol

Sună-n papura ce freme

Barcarol.

Un minut dacă te-ai pierde,

Tu, măcar,

Sub noianul mării verde

Şi amar,

Colo-n umeda-i pustie,

Ca-n sicriu,

Te-ai simţi pe vecinicie

Mort de viu.

Vezi pe buza mea pălită

Un surâs,

Vezi pe fruntea-mi liniştită

Dulce vis,

Şi al luncei vânt de vară

Călduros

Cântă-n lira mea amară

Languros.

De-ai pătrunde c-o privire

Al meu sân,

Să vezi marea-i de mâhnire

Şi venin,

Ai cunoaşte-atuncea bine

Traiul meu:

Suflet mort, zâmbiri senine —

Iată eu.”

Mihai Eminescu