Din aceste trei mari curente, fenomenologia, existenţialismul şi materialismul dialectic, se trag aproape toţi esteticienii contemporani.
Max Bense, A. Moles, H. Firank, creatori ai esteticii informaţionale, Roland Barthes, Hugo Friedrich, semiologi sau susţinători ai analizelor structurale făcute pe baze estetice, şi aivanigairdiştii Umiberto Etico, Chnistian Metz şi Ţvetan Todorov, toţi pot fi consideraţi cu deplină certitudine ca descinzînd din curentele mai sus amintite. De aceştia din urmă însă ne-am ocupat mai puţin pentru că, după cum am spus, în studiul nostru am urmărit atît probleme de istoria esteticii, cît şi stabilirea unor filiaţii şi principii supra-ordonatoare în acest vast domeniu.
Trebuie să ne referim în discuţia noastră şi la M. Heidegger, pentru că dintre toţi gînditorii contemporani în viaţă, el pare a fi cel mai obsedat de destinele artei, şi nu este întîmplător, dacă ne referim la ce şi cum gîndeşte el, că arta în filozofia lui are cel mai mare noi în descoperirea mult ascunselor esenţe spre care din totdeauna a ţintit şi ţinteşte spiritul uman.[1]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu