Curg zăpezile spre vechile râuri,
Se reface relieful etern,
Sparg cojile pământului
Ghioceii, clopotele mânăstirilor
Din adânc.
Cum urcă sângele brâncovenilor
Dinspre marea turcească
Spre vârful Omul
Numai Dumnezeu ne va explica într-o zi.
Dar nimeni nu va putea să-i ierte
Pe cei care s-au bucurat
Când l-au văzut îmbrobodit
Cu pânza neagră a morții.
S-o luăm de la capăt, iubito:
Cum se joacă pe ram păsările,
Ce gimnastică a lipsei de gravitație
Demonstrează paralelele aripelor lor.
Tu ești prima porumbă
Care mi s-a așezat în palmă.
Nu-ți era foame,
Nu ți-era sete,
Nu te urmăreau ulii.
De ce, am întrebat, cu surprindere.
Ca să-ți încălzesc palma,
A răspuns inima
Care tocmai desena jumătatea unui măr
Cu trei semințe la mijloc.
Le-am strivit
Cu pofta pruncului
Trezit la viață.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu