Ce-ar fi, Creola, am zis,
De-ar fi viața un vis
(Cum a zis Calderon
De lângă Bărcă. Pardon).
Să presupunem că ne-am născut
Tu în palat, eu la păscut
Și ne-a luat un vultur pe aripă
Să ne scape de gripă.
Până la un punct am fost copii
Nu știam ce-i gust de lipii,
Apoi ai început să faci fițe
Și am observat că ai țâțe.
Nenorocirea era la vale
Când zburai fără poale
Iar eu căutam pe furiș
Să te duc încet spre tufiș.
Cel mai greu a fost la cuvinte
Că eu nu aveam multă minte
Voiam să fie totul muţește,
Iar tu ziceai: așteaptă și crește.
Până la urmă a fost bine așa
Ai făcut rost de cal și de șa,
Mi-ai zis să dorm puțin pe spate
Și m-ai lăsat cu buze umflate.
Numai că te-ai întors tot la mine
Și mi-ai declarat cu suspine
Că unii au bani, dar n-au fantezie
Și mi te-ai dărui numai pe-o poezie.
Partea proastă e că n-am rimă
Mă tăvălesc în pat și mă
Întreb dacă sunt treaz
Sau m-a băgat visu-n necaz.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu