Anul cu soț, anul bisect, când se alunecă

Ce aproape era cerul

Atunci

Și ce ușor înțelegeam

Dansul păsărilor

(Niște vrăbii gureșe,

Născute pentru dragoste

Și bucuria luminii).

Și eu alunecam, alunecam.

Era primăvară, parcă,

Era pământul cald,

Nu mă simțeam obosit,

Dar m-aș fi întins pe iarbă,

În țărână,

Aș fi îmbrățișat un arbore.

Și aș fi alunecat, aș fi alunecat.

Seara era o nesfârșită promisiune,

Stele, cât să-și aleagă tot leatul,

Nu ți se cerea nici-un tichet la intrare,

Visul rezolva (ca și acum) totul.

Eu pluteam ca un nor descărcat.

Vino, a zis, vino.

Mie mi se părea că aud coruri de îngeri

Și n-am pășit înăuntru.

Vino, a zis, altfel trec pragul.

Eu alunecam, alunecam

Și m-am trezit într-un cerc de foc.

Erau mâinile ei

Ca o coroană regească.

Dar tot alunecam.