„Cu un singur volum de versuri — e drept răscolitoare la culme — şi cu unul sau două volume de proză neîmplinită, cititorul român crede a şti ce este fenomenul Eminesou şi ce ne este el. Chiar dacă se mai ridică la unele ori altele din postumele în versuri şi proză, sau dacă deschide ediţia Perpessicius, ce în fapt nu conţine decît poezia, cititorul întîlneşte în definitiv doar chipuri de-ale lui Eminescu, nu însuşi chipul. Iar dacă se ridică la singura ediţie rămasă pînă azi mai aproape de una completă, ediţia din 1914, atunci cititorul află, din pre¬faţa voi. I. al ediţiei Perpessicius, că vechea ediţie nu reprezintă nici a zecea parte din ce a lăsat scris Eminescu. Atunci cum crede cititorul că ştie cine este Eminescu ?
Ce e surprinzător, este faptul că totuşi, într-un fel, cititorul o ştie, sau măcar o presimte. Se întîmplă aici un lucru la fel de neaşteptat — şi nesperat de bun — ca în materie de pedagogie. Viaţa lui Eminescu, pe care profesorii trebuie s-o expună elevilor, este o excepţie pedagogică ; şi totuşi nici un elev, după cîte știm, n-a fost victima „dezordinii" eminesciene.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu