Există, fireşte, în orice operă de artă un ce nedefinit care astfel rămâne în urma oricărui studiu, există o magie a creaţie necunoscută chiar creatorului, există un moment de maximă tensiune pe care-l trăieşte artistul, uneori o singură dată în viaţă, când ia naştere capodopera. Toate acestea există şi rămân de neatins şi poate chiar de nepătruns.
Ele sunt misterul creaţiei. Dar aceasta nu se poate defini în afara studiului. Nu este suficient ca cineva să afirme avem de a face cu o operă de excepţie,credeţi-mă!, şi el să fie crezut pe cuvânt, iar această credinţă nu poate elimina studiul. Credinţa este suficientă doar în planul religiei, dar şi acolo este nevoie de fapte. Rolul ştiinţei literaturii este să demonstreze că arta cuvântului ţine seama de reguli, că aprecierile nu sunt rolul hazardului sau capriciului, că în laboratorul de creaţie al autorului, chiar dacă pare o cameră obscură, există suficiente ferestre spre dinafară şi spre înăuntru. Rolul ştiinţei literaturii este să şoptească, asemeni lui Tudor Arghezi, păşiţi încet, cu grijă, feţii mei, aici se creează, priviţi cu respect, luaţi aminte, urmăriţi, dacă nu înţelegeţi nu descurajaţi, vine şi ora întrebărilor, uneori chiar şi momentul răspunsurilor, deocamdată observaţi un lucru nemaiauzit şi nemaivăzut, artistul tocmai şi-a înmuiat pana de-a dreptul în Luceafăr.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu