Tamara (I)

Mi-e foame, domnişoară mireasă,

Şi nu pot să m-ating de mâncare,

Că ai fructul oprit.
Am cerut slobozire-n

Păcat

De la mai marele împărat

Care mai ieri şi alaltăieri

Călcase şi el pe alături

Mergând pe acoperişul terasei.

Domnişoară mireasă,

Te-am înghiţit

Cu voie, fără voie,

Cerul era deasupra,

Pământul era,

Nu vedeam decât ochii tăi

Intraţi adânc în mine

Ca lama unui ucigaş plătit.

Mă rostogoleam peste tine

În tine

În colţurile

Celulelor neatinse

Între vai şi şi nu încă.

De-ar fi auzit cineva

Ar fi crezut că te domin,

Dar tu erai de mult pătrunsă în mine.