De la mine până la stele
Nu e decât distanţă
(Ca la mai la toţi oamenii),
Dar uneori pătrund în zone aride,
Nămeţi uriaşi,
Pustiuri de gânduri
Şi mări de durere.
Aşa i-a fost dat omului,
Mi-a spus un părinte
Cu numai un smoc de barbă,
Dar rotund la pântec,
Precum egumenul lui
Mihai Întâiul de Ipoteşti
(Pe certificat, la locul naşterii
Dumnezeu scrisese Steaua Pământ).
Nu i-a fost dat aşa omului,
Nici nu a vrut să tragă la sorţi,
A ales creatul în locul Creatorului
(Cum sigur aş fi făcut şi eu, şi aleg zilnic prosteşte,
Deşi ar fi trebuit să învăţ ceva de la Adam,
Dar de unde atâta înţelepciune
După milenii de huzur).
Atinge-mi fruntea, Fulgdenea,
E cald, în mijloc de decembăr,
E inima pârjolită de jar,
Mi-e mintea plină de gânduri
Cum cercul de gol.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu