Minuni cotidiene

Am reușit, fără de efort,

Să deschid ochii,

Pleoapele s-au ridicat fără comandă

Uimind inginerii de pe șantierul zădărniciei

Care tocmai porniseră

Oarece macarale ultramoderne.

Picioarele dansau ca niște plopi

(Ah, ce misterioasă era căldura lor

Când mă minunam de frunza din vârf

În drumul meu spre vie

Și spre eternitatea câmpiei).

Mâinile se mișcau precum

Suveica țesătoarei

(Mama avea un gherghef

De o rotunjime perfectă,

Niciodată n-am mai văzut de atunci

Cercuri îndrăgostite,

Iar când am învățat tangenta la cerc,

Mintea mi-a zburat la

Flacăra prin care s-a desprins

O așchie din Soare

Ca să se prăşească Pământul).

Fiule,

Când ai timp,

Numără degetele de la mână,

Dar întâi să întorci palma spre tine

Și să cugeți la liniile fine ca arterele inimii.

Cineva s-a rugat

Urcând podul palmelor pe un lemn

Să-i putem citi

Cărările.