Mi-ai dat două braţe, domnule,
În care mă pot propti
Când îmi pun prea multe greutăţi
În spinare
(Nu vreau să te linguşesc,
Dar cunosc adevărul:
Eu singur îmi dau cu stângul
În blegul de drept
Şi alerg după ce nu-mi este de folos).
Picioare sprintene la fugă,
De nu mă prind nici campionii
Când simt că vine furtuna,
Că mai iute decât fuga lor
E mintea mea de oltean).
Doamne, Domnule Domn,
Aş putea să-mi torn cenuşă în cap,
Cum recomandau profeţii cândva,
Dar tu ştii că a devenit
Şi asta o meserie bănoasă. Aşa că nu.
Drept care, rogu-te,
Ajută-mă să adorm deseară
Cu gândul la tine.
Mare Meşter,
Restul ştii tu să pui în ordine
(Inclusiv somnul meu).
Un comentariu:
Superbă, filozofică,invită la meditație.
Trimiteți un comentariu