Chiar ne-ai părăsit, domnule,
De-i laşi pe
netrebnici
Să se caţere în
funcţii
Şi să pângărească
fotolii
Şi tronuri
Ale mai marilor
noştri
Şi ale nemului
tău
Din veac în veac.
Nu mai este
nimeni
Care să facă
ordine
Încât au intrat
în templu
Ateii şi mugesc
În timp ce aşează
pe pereţi
Chpurile lor
umflate
De nesomn şi
desfrâu.
Sunt graşi şi
put, domnule,
Lovesc cu topoare
şi securi
Pădurile,
Sapă-n adânc
După remăşiţe de
aur,
Îşi schimbă
numele şi limba
Ca să fie pe voia
Neamurilor
Şi îşi aleg
judecători mincinoşi
Dintre ei.
Ca un porumbel a
fost poporul tău,
Domnule,
Nimic n-a luat
din altă ogradă.
Ai grijă de
sărăciţii neamului tău,
De cei furaţi
zilnic.
Apără-le cuvântul
Că este şi al
tău.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu