Se-aude sirena a
grabă,
Dar nimeni nu se
dă în lături
De la moarte.
Miroase a roșu în
oraș,
Nici nu-i miros
de viață
Sau de moarte,
E doar roșu
spălăcit
Al puilor de
galantar.
Ce mândru eram că
nu port cravată
Și răspundeam
La salutul
fetelor
Cu „salut voios
De babă chioară!”
Când mai treci
prin satul meu,
Roșcovane,
Nu face efortul
să te oprești:
Eu voi fi plecat
de mult într-o peșteră,
Iar tu va trebui
să te grăbești
Ca să refaci zidul
berlinez.
Ce vesel am
devenit
De când scriu
povestea aceasta.
Îi știu finalul:
E scrisă de
alții,
Eu doar devin
Din ce în ce mai
surd.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu