Ia-mă de mână,
Ţine-mă strâns,
Cum funia nu se desparte
De ucigaşul de sine.
Sunt trist
Fără să mi se fi întâmplat ceva anume
(Nu, nu e angoasă franţuzească,
Nici splen englezesc,
E doar lehamite,
Ceea ce numea bunicu-meu scârba,
Iar tata, mai evoluat,
Că făcuse armta la Bucureşti,
Zicea silă).
Nu-mi plângeţi de milă,
Fiice ale Ierusalimului
De Dâmboviţa,
Lăcrimaţi pentru fiii voştri
Şi pentru fiii lor:
Cuvintele limbii voastre
Sunt batjocorite
Şi înlocuite cu vorba că
Subiectiva poate fi şi predicativă.
Post scriptum:
Mai încercase cineva să ne înveţe
Că haraşo înseamnă bine.
Dar a fost rău încât iese şi acum duhoare
Din minţile roş-bombon.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu