Pagini

marți, 12 iunie 2012

Ţuţea despre unguri



„Drama maghiară din acest noiembrie 1956, atât de întu­necat, agită conştiinţele valahice.
Surprind la Ţuţea un şovinism acerb. A trăit zece ani la Cluj, ca licean şi student.
— Ungurii au venit din Atelcuz şi prezintă un fenomen de involuţie. Un neam turanic, care nu poate asimila valorile Europei. Reprezintă o cireada de elefanţi care vor să se facă o turmă de purcei sau de mioare. N-au dat niciun om mare. Bolyai este sas: îl cheamă Johann, iar pe tatăl său Wolfgang. Cultura lor este latino-germană. Antropoizi fără măsură, n-au dat niciun cavaler şi niciun jurist.
— Ungurii se caracterizează prin pene de cocoş la pălărie şi printr-un orgoliu seniorial.
Ţuţea răspunde fulgerător:
—Ungaria este un cavou al medievalismului habsburgic. Cum poţi să fii cavaler, dacă nu eşti militar? Ce geniu militar a dat într-o mie de ani de bătălii? Au fost pe la liziera habsburgică. N-au avut misiuni civilizatoare. Au fost grăniceri. Cum puteau să ne civilizeze pe noi? Noi suntem popor latin, din sămânţă glorioasă, cu o istorie glorioasă strivită între trei împărăţii revărsate şi lăbărţate asupra noastră. Ungurii au rămas antropoizi. Un popor turanic nefericit, care şi-a păstrat limba şi sângele, şi care se simte rău în haina europeană catolică latino-germanică. Se bat acum cu uzbecii, veniţi sub forma diviziilor blindate sovietice, ca asiaticii prin păpurişuri. N-au tactică, n-au strategie politică şi nici militară.
— Nu sunt de acord în evaluarea rasială a maghiarilor. Topor impulsiv, cu viziune planetară ca toate popoarele de stepă, călări, iar nu sedentari, ca plugarii, maghiarii au un panaş simpatic.”

Petre Pandrea, Memoriile mandarinului valah, 2011.

Niciun comentariu: