Melancolie naţională

Ce aproape sunt îngerii seara

Când rămâi părăsit

Ca pasărea-n cuib

Şi nu te încălzeşte decât teama.

Ce grele devin picioarele

După mersul pe jos

Spre o destinaţie

Fixată de alţii

Şi pe un drum trasat de un cal orb.

Dar când ţara e condusă

De tineri fără minte

Învăţaţi de bătrâni

Care cinici care perverşi,

Ce lungi sunt zilele.

Îţi spun toate acestea acum.

Fiule,

Fiindcă mi-am amintit vorba înţeleptului

Pe care am priceput-o greu

(Aşa am păţit toată viaţa

Cu gândurile adânci

Ale altora).

Vremurile grele,

Mi-a zis Noica înainte de a fi

Sechestrat în libertate,

Vremurile grele

Sunt propice studiului.

Şi privind

Mă minunez:

Ce trist e poporul condus

De oameni cu minte puţină.