Cândva aveam nevoie de lemne de foc
Și de o pătură groasă peste picioare,
Acum văd lumea de sus, ca pe un iarmaroc,
Iar pentru căldură privesc înspre Soare.
Lemnele din pădure, uscate sau verzi,
Îmi par jucării pentru prunci,
Drumurile le simt ca pe niște corvezi
Tot un fel de-a învăța să cobori sau să urci.
Zilele bune cum vin așa pleacă
Și cele rele la fel, chiar de fac rană
De-atâta noapte, credința mai seacă
Și simți așteptarea și lungă și vană.
Ceva este însă stabil ca Steaua Polară
Poate chiar mai mult, că și ea e părere:
Dragul de vers ciocănit a en oară
Iubirea de om și Stăpânul de stele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu