Pagini

miercuri, 21 decembrie 2011

Ochi de porumbă

Ce răsfățat fui
O vară întreagă
De nedefiniți ochi căprui
(infinite nuanțe de infinite flori),
Dar ce zic eu o vară,
Când nici acum
Nu-i pot desena,
Iar în somn apar
Ca un curcubeu.

În ochii întunecați
Ai unei creole
Vedeam profunzimi
De-Aristot
Și teama ca mă voi pierde
(Cum pățisem
Nu o dată la tabla
Unui neîncăput
În artmetici).

Să-ți numesc
Bruneta cu ochii de cer?
(E inutil de zadarnic)
Cer era mai presus de ea,
Cer în adânc
(Cum e marea, pricepi tu,
Că nu se poate să nu fi amețit
Niciodată).

Dar câmpia (ca verdeața),
Cum s-o mai cuprinzi
În vorbe,
Când pământul, de-ar vedea-o
S-ar opri-n loc a ședere.

Cum sunt ochii de porumbă,
Mă întrebi, zâmbind naivă.
Nu știu, a zis împăratul,
Dar imi amintesc:
Privindu-i
Eram eu.
Ne mai fiind eu.

Niciun comentariu: