Pagini

vineri, 16 decembrie 2011

Cocoșatul de la Biserica Fără Nume

Erau niște coloane care țineau cerul,
Se propteau norii în ele
Ca mândria în prostia celor bogați,
Iar aurul lucea
Cam ca o femeie venită
De la cosmetică
(Pe scurt: risipă ca la mesele
Politicienilor
Care se duc să-i vadă lumea,
Sau cum fac poeții postmoderni – înșiră cuvintele
Că tot se va minuna cineva
De ce nu este dar pare că este,
Tot un fel de darwinism).

Eu mă uitam dacă și-a făcut cuib
Vreo pasăre,
Că așa îmi spusese bunica:
Unde e dragoste vin și păsările,
Iar Spiritul Sfânt e și el
Suflet de suflete.

Domnul în cămașă roșie
A pus ochii pe o babă gârbovită
Și l-a deranjat cocoașa ei,
Pentru că era o abatere
De la estetică,
De la poziția drept-verticală
Și de la adevărul creației.

Și doar a zis:
Ia nu mai merge cocoșată, femeie!
Iar ea a început să meargă ca toți oamenii.

Am încercat și eu,
Dar îmi cam alunecă pasul. 

Niciun comentariu: