Pagini

miercuri, 21 decembrie 2011

De câte ori vine iarna

Domnul pune o zăbală
Între fălcile popoarelor
Și le arată
Înălțimea munților.


Dacă nu și-ar fi trimis
Șuvoiul de ape
Să sape văi în granit,
Roma ar fi rămas în veci
Îngrădită la bălțile lui Danubius.

Prima dată a îndrăznit să coboare din cer
Afemeiatul de Hercules
(Dădea o raită printre femeile din deltă
Și mai năștea un popor).

Podul severinului
E un pas spre cetatea
De deasupra peșterii lui Zamol.

Pe al doilea,
Romanii n-au mai știut unde să-l așeze
(Că le slăiseră puterile)
Și s-au întors acasă.

Se tot lăudau
Că au două Dacii fericite,
Dar nu stăpâniseră niciuna.

Și cum violul nu le era permis,
S-au hârjonit cu femeile locului.

Eu ședeam pe prispă
Și băteam laptele
Să iasă untul,
Când a venit mama cu un om fără barbă
Și cu un copil în brațe
Să-mi zică:
Uite a venit și badea ăsta
Al nostru
Pe la noi.

Niciun comentariu: