Da, prieteni, mi se clătina piciorul
Și o luase la vale,
Iar cel mai rău era că-mi bătea inima ca o troacă spartăÎn timp ce mi se încinsese greierașul.
Și aveam și motive văzându
Cum benchetuiesc ticăloșii,
Cum mă bârfesc clăpăugii,
Cum își iau tălpășița prietenii
Ca să nu-mi vadă prăbușirea,
Iar ei să se poată lăuda apoi
Că de-ar fi fost alături
Cu un deget întins m-ar fi salvat.
Nu mai lungesc vorba:
Ajunsesem la fundul sacului
Cu făina credinței.
Ia să pun mâna pe Scriptură, mi-am zis,
Tot nu am ce face,
Tot nu știu a face,
Și n-am unde face
Și nici cum desface
Puiul din găoace.
Și-l aud pe Tata,
Vorbind ca din pod:
Ia nu mai fi prost,
Tu vei face rod.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu