Arunc pe hârtie stelele
Înspăimântat și uimit
De culoarea gândului.
Vremea le uită
Ca ultima durere îngropată
(Vremea vremuiește, timpul nu temperează).
Nimeni nu mai pare al meu.
Nimicul nu mă doare.
Când se ivește
Un fir de lumină
Pipăi răsturnarea.
Vino, Venitule,
Ușa-i deschisă larg
La perete.
Iar de dorm
Rupe zăvorul,
Aruncă drugul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu