Psalmul 85 apocrif

Ce bun ai fost, tată,

Cu pământul acesta

În care se îngroapă atâtea nevieţi

Iar tu le acoperi

De nu mai rămâne nici mirosul

(Unul, doi mai put, dar ce e pleava

Pe lângă bobul de grâu,

E un fel de răsuflarea fasolei).

Ce bun eşti,

Nici nu vine bine primăvara

Şi ies ghioceii,

Ies ştevia şi roscopasca

(Nu ştiu ce gust are, dar îmi place

Sunetul),

Cântă cucul, cântă prigoria,

Cântă fecioarele,

Fredonează îngerii.

Şi cu poporul

Ce milă ai, Domnule,

Cum te uiţi la grozăveala lor de copii,

Cum îi cerţi doar din pleopae

Şi zâmbeşti şăgalnic ca străbunicul:

Bate-v-ar norocul şi uita-v-ar moarte.

Şi ce parte ne-ai făcut în ceruri,

Cât au visat ţăranii îngropaţi de vii,

Căzuţi în siberii,

Alunecaţi în tatre,

Îmbolnăviţi în jilave,

Nebuniţi în aiuduri,

Şuiţi în piteşturi.

Mai priveşte o dată,

Mai ridică mâna dreaptă

Sau stângă,

Şi obligă-ne să vedem lumina

Prin Soarele din palmă.