Anghele, Anghele,
Mi-a zis primul învăţător,
Ia vino tu la catedră să-ţi rup urechile,
Şi să nu mai faci ca ursul mor, mor,
Ca să râdă copiii.
Zis şi făcut.
Anghele, Anghele,
Mi-a zis proful de mate,
Un bătrânel care nu avea normă întreagă
Că nu toţi elevii au ceasornice-n cap,
Eşti brânză bună
În burduh de câine,
Iar eu m-am bucurat
Că sunt totuşi brânză,
Iar burduf de câine nu văzusem,
Deci nu eram.
Zis şi nefăcut.
Nepoate, nepoate,
Mi-a zis bunicul Lazăr
(Lacu pentru prieteni
Şi Tata Laco pentru mine,
Poreclit Omul Întrebării de cei deştepţi)
Mă uit la tine şi mă minunez
Cum scoţi tu vorbele din gură
Ca moara făina pe coş,
Şi nu ţi se împleticeşte limba.
Zis şi-o să vedem.
Petre, Petre,
Mi-a zis Marele Învăţător,
Oamenii vor să te cearnă,
Dar eu m-am rugat pentru ei
Şi schiaună în lanţuri
Până li se vor strepezi dinţii.
Zis şi prezis.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu