Tinereţea lui Nichifor Coţcariu

De ce-aș fi eu mai albu decât albii
Când n-am vrut să cunun copiii urii
Sau să dansez pe fir cu cel al naibii,
Tatăl negriților în cerul gurii.

Am fost crescut la școala totul trece
Și pietrele rămân chiar de-i potop,
Se aburesc în iarnă, dar petrece
Acel ce gustă viața strop cu strop.

Te iau la șezătoare cu povești,
Torcând și răsucind din vechi fuioare
Privește spre fereastră, trimit vești
Iar tu te-ntrebi glumind: de unde-s oare.

Nu sunt mai alb, nu sunt mai negru
Deși mă trag din crâncen basarab
Care-a păstrat moșia pe de-a-ntregul.
Se-afumă lampa, vino mai degrab.

Și voi trasa cu mâna pe pereți
Mii teorii despre lumini și umbre,
Povești cu zâne albe și ereți
Și iar podeaua va scrâșni de tumbe.