Pe măsură ce literele
Devin mai mici
Tot mai clare îmi apar cărțile
Și încep a pricepe
Care autor se juca de-a bețișoarele
Și care înmuia penița în viață
(De cei care scriau cu sânge
Nu spun o vorbă
De teama blasfemiei,
Iar de pușcăriașii politici nu mă ating
Așa cum nu zgârâi chipul sfinților
Din biserici).
Pe măsură ce mă îndrăgostesc
De coline și văi,
Îmi apar oamenii ca niște munți.
Cei ca dealurile,
Îmi sunt și mai dragi
Din pricina urcușurilor
Și coborâtului lejer.
Pâinea coborâtorului
Până aproape de prăpastie
Am mâncat-o destul de des.
Sandvișuri pe Vârful Omul
Am încercat o singură dată
Și mi-a luat vântul hârtia
Înainte de primele trepte.
Cum se chema, iubito, nebunul acela
Care-și vedea tatăl noapte
Pe ziduri?
Nu-i rosti numele,
Oricum nu mai aud bine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu