Pagini

luni, 21 noiembrie 2011

Mai bun sfârşitul


Astăzi mă îndoiesc
De zicerea
Că ziua bună se cunoaşte
Chiar de dimineaţă,
Fiindcă m-am trezit cu mare bucurie
De credeam că voi muta munţii
Mai spre Urali
Şi câmpia Tisei spre Apus.

Ţi-ai găsit!
Cum era să duc treaba la capăt
Cu atâţia boci, troci, paţi şi crăpaţi,
Plotoneri şi plotogari, securişti şi secuişti.

Aşa că tot nepoţii abramiţi
Au brodit-o mai bine
Când au zis că e mai bun
Sfârşitul decât începutul,
Adevăr de care s-au convins toţi
Caroleştii, antoneştii, ceauşeştii
(Şi nici angheleştii-angeleşti
Nu au murit toţi cu căpăţoaga pe pernă
Că pe unii, haiduci fiind,
I-a prins potera
Iar ăla care i-a trădat nu era bozgor,
Ci megieşi de-al nost, din popor, om simplu
Dar cinstit până la bani).

Si dacă e mai bun sfârşitul
Nu înseamnă că
Voi încheia poemul
În ritm triumfal
Sau zâmbăreţ.

M-am învăţat mama mea a bună
Să nu mint.

Iartă, Domnule Din Înălţime,
Păcatul neamului meu
De bobocani îngereşti
Şi nu-i mai lăsa
Să se mamonizeze.

Niciun comentariu: