Mă lovesc, Doamne,
Și prieteni și dușmani,
Iar spinii pământului
Îmi sângerează tălpile.
Pielea atârnă
Ca pe oasele neferictului Iov,
Iar eu știu că nu sunt curat,
Ci negru ca golul
Unui coș de sobă nescuturat de la zidire.
Și vina mea e mai grea
Decât a oricărui, Părinte,
Că de mine te-ai ocupat
Mai mult decât alți vățăcei
Și m-ai ținut nu la picioarele tale
Ca bătrânul Gamaliel pe Saul,
Ci chiar în palmă m-ai luat.
Mi-ai simțit răsuflarea
Și tremurul.
Iar acum sunt rece
Ca o cleanță de ușă metalică
Albită de ger.
Suport, Doamne, ocara oricui,
Chiar și pe-a curaților îngeri
Care îți dau raportul.
Privește din înălțime
La groapa necazului meu
Și strigă-mă încă o dată.
Și încă o dată
Până mi se vor desfunda
Urechile inimii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu