Băiatul ăsta habar n-a avut cum
S-a născut,
Cine l-a născut
Unde şi de ce.
Vedea o pajişte şi se bucura ca iedul
Jurând că acolo văzuse lumina zile
Şi le lua la rând: ape şi văi,
Munţi şi trecători.
Apoi s-a îmbrăcat călugăr
Ca să-şi acopere goliciunea familială
Şi şedea, şedea
De seara până dimineaţa
De vorbă cu zânele tăcerii.
Un rabi, neputând să înveţe
Limba română
Şi să însăminţeze copii
A zis că ar fi eretic,
Iar Tudor s-a dus până
La un meşter ceasornicar
Şi a dat ceasul românesc
Cu două ore mai în faţă
Spre turla din Notre Dame.
Un alt prostănac lacom
A vrut să pună în locul ionilor
Nişte atomiţi,
Iar olteanul a aruncat nişte coji de seminţe
Printre dinţi
Şi privind la vânt a zis
Ce spui, franţ.
Când respira el
Cântau toţi copacii
De la Volga la Sena
Că apăsa plugul cuvintelor
Şi ecoul răsuna
Dincolo de meridiane.
Bătea un cui aici
Şi-i ieşea suliţa în Noua Zeelandă
Că era oltean.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu