Credeam, când eram tânăr, Creola,
Că am să prind Soarele cu mâna,
Ba uneori eram gata să jur cu voala
Că aievea o mângâiasem pe una.
Semăna cu tine ca doi picuri de apă
Şi atunci grijile dispăreau,
În loc de aripi alesesem o grapă,
Retezam munţii făra vaiet şi au.
Picioarele păreau doi stejari înfipţi
În pământul moştenit de la bunu’
Zdrobeam orice prindeam între dinţi
(Tu ştii că şi-acum mai fac pe nebunu’).
Nu-s orice zurbagiu, chiar Nebunul Călin
Fumos ca bradul înălţat pe o creastă
Să zbor peste dealuri era joacă, nu chin,
Doar noaptea-n castel intram pe fereastră.
Să fi fost castelul o biată odaie?
Posibil şi-aşa, contează ce crezi,
Eu pot să văd soare când alţii-s în ploaie
Şi găsesc diamante-n uscate livezi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu