Dumnezeu este iubirea, strigă zilnic fariseul.
Şi cu glas mieros mai pune: şi dreptate, nu uitaţi.
Cocoţat la un etaj,
Ară ca un atelaj,
Suie şi coboară-o pantă
Din biroul lui pe-o plantă.
Se şi crede-n ceruri sus,
Ca Lucifer ce s-a dus
Să le spună unor fraţi
Să rămână adunaţi
Până le va da un semn
Cu predica lui de lemn.
Mai dăunăzi, mă chemă
Să ne facem de tovarăşi:
El ideea (vorba vine), eu ruşinea.
Am deschis cartea cea mare
Şi i-am pus pe rană sare
Că-ntre rânduri scria verde:
Orbul rău nicicând nu vede
Că de se aşează sus
Unde-i locul lui Isus
Se va-mpiedica de sine,
Va rămâne fără grad
Casa n-o să-i aibă gard
Chiar de merge spre Apus
Trupul lui pe jar e pus
Oricât i-au slujit strămoşii
Pe cei cu petliţe roşii.
Eu iubesc duşmanii, Doamne,
Dar nu sunt de tot smerit:
Tot mai am o bucurie
(Şi nu ştiu de-i de păgân).
Vreau să vii
Să-ţi văd vrăjmaşii
Aruncaţi în şanţul lunii
Săpat mie, săpat Ţie,
Cu lopata ce-au furat-o
Din scriptură.
Dă-le, Doamne, peste gură.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu