Copii din stânga Oltului,
Din dreapta,
Din stânga și din dreapta Prutului,
Din mai de sus de dealuri,
De dincolo și dincoace de munți,
Dinspre marea cea mare,
Rugați-vă pentru
Prietenul meu legat.
Apă a Dunării,
Bălți ale Deltei,
Voi ați înghițit lacrimile deținuților,
Sunteți obligate să trimiteți
Spre cer,
Odată cu aburii,
Rugăciuni pentru prietenul meu legat.
A fost legat pentru limba lui Ion,
Pentru că a spus da daului
Și nu nuului,
Că a gândit și în somn,
Că i-a bătut inima când s-a uitat spre cer.
Rugați-vă pentru prietenul
Constantin,
Cu el moare o lume:
Tocmai lumea voastră.
Dezlegați-l de păcatele noastre.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu