Pagini

sâmbătă, 12 noiembrie 2011

Drum spre cetate

În față cetatea
Îmbâcsită de daruri şi fum
Ca şi când trupul
Şi cuvântul
Nu ar fi de ajuns.

În spate
Marginea pământului
Gata să se piardă în ea
Din lipsă de cer.
Eu sunt calea şi adevărul,
Ascultă chemarea.

Privesc urmele 
Şi încerc să-ţi urmez
Şi să ajung în cetate
Dar talpa mea
E mai întinsă
Decăt urma săpată în drum.
Şi fiecare pas sângerează.


(din volumul ”Duhul Pământului”, Editura Cartea Românească, 1971)

Niciun comentariu: