Copilărie

Nu ştiu alţii cum sunt,
Dar nici gândurile lor nu pot fi
Prea departe, 
Ştiu că leagănul copilăriei mele
E încărcat de soare,
Că lumina de la fereastră
Luceşte ca o chemare blândă

Un drum şerpuieşte ca o chemare,
Fântâna, cu ciutura în adânc, 
Stă într-o odihnitoare echivalenţă
(De-atunci n-am întâlnit nici un om
Atât de înţelept, 
Numai Domnul a putut să fie şi-n 
Adânc şi-n cer) . 

Stelele zâmbesc ca într-o şoaptă
De dragoste.

Îmi amintesc de-un ogor
Semănat,
Deasupra lui vedeam păduri de spice,
Deasupra lui clădeam cetăţi de vise. 

Mai ştiu că nimic nu-i mai alb
Decât copilăria.
Ba da,
Ea e-ntrecută
De un copil.